Cozia - un munte frumos cu oameni calzi

Depasim cu bine sezonul sarbatorilor de iarna insa ne curta amorteala intrerupta de un aprig dor de duca. Asa ca se impunea o tura de dezmortire, prima din acest an. Incheiasem anul trecut in forta, pe 11 decembrie cand calcasem pe urmele carpatistiolor care participau la atelierul de prim ajutor de la Padina. Atunci nu am ajuns sa-i intalnim. Spre deosebire de traseul lor, noi am innoptat la Piatra Arsa iar coborarea am facut-o pe Valea Urlatorilor.
De data aceasta am planuit o vizita in Cozia, sa vedem cum arata si in haine de iarna. Odata stabilt traseul, intram in rutina de dinaintea plecarii: printat harta, scos descriere trasee si rezervare camera cu doua paturi la Cabana Cozia.
Participanti: Olga si Andrei.
Interval: 29-30 ianuarie 2011.
Incepem cu ce-i mai greu, trezirea de sambata dimineata care nu ne incanta, dar la ora 6:30 pleca autocarul cu destinatia Caciulata. Asa ca plecam ochii lipiti de somn in speranta ca vom reusi o mica recuperare in masina. N-a fost sa fie, harbul nu furniza caldura atunci cand afara este frig, asa ca, in jurul orei 10 coboram degerati nu la Caciulata, cum planuiseram, ci la Barajul Turnu - soferul nefiind familiarizat cu amplasarea podurilor peste Olt. In planul initial era trecut sa pornim din Pausa pe drumul forestier spre Manastirea Stanisoara si apoi pe banda albastra spre Muchia Vladesei, M. Durduc si Cabana Cozia (diferenta de nivel aprox 1000m). Si aici e frumusetea, ce proiect este acela care nu sufera modificari chiar de la start, asa ca adaugam un drum de 3 km, de la Turnu pana in Pausa, pe soseaua ce strajuieste malul Oltului, „bucurandu-ne” de trecerea fiecarui tir ce sporea puterea vantului si asa prea indraznet. Combatem si de data asta cu cheful de drumetie, trecem podul mare de la baraj si incepem incalzirea.

Pana in Pausa ne-am dezmortit putin, dar a trebuit sa fim cu ochii pe tirurile care parca nu ne vedeau. Putin dupa intrarea in Pausa viram stanga pe drumul forestier care duce la Cabana Valea Marului si apoi la Manastirea Stanisoara (marcat cu indicator). Era liniste, frigul pisca ingaduitor, aveam si soare, cer senin, asa ca puteam sa vedem puctul terminus al zilei, releul de pe Cozia. Cu dor de plimbare am inceput sa ne bucuram ochii si sa povestim. Nu eram intaia data pe acest drum, il parcusesem alaturi de Florin si Cristina in octombrie 2009, dar din masina. Pe jos se dovedea mult mai frumos, podoabele de iarna ornandu-l inspirat. Traseul urmeaza albia raului Pausa si alterneaza malurile prin traversari peste poduri mici.
Imediat cum am trecut de sat, am fost fascinati de imaginile turturilor imensi formati pe laturile defileului. Orgi imense de gheata sclipeau in lumina soarelui, asa ca am incetinit pasul si ne-am bucurat de peisaj.