vineri, 10 decembrie 2010

Ciucas - Vesnic pe drum, asta ni-i soarta...

„Vesnic pe drum, asta ni-i soarta,
vesnic pe drum, cautand un castel.”

Dupa turele din Baiului (asa cum am avut grija sa accentuez in jurnalele anterioare) mi se facuse dor de o vizita in Ciucas. Nu mai trecusem pe acolo de la inceputul lunii mai, cand i-am avut ca tovarasi de drum pe Florin si Alex. Atunci am ajuns la Maria Sa, Ciucasul, prin Pasul Bratocea (http://www.carpati.org/jurnal/reintoarcere_in_ciucas_prin_portile_bratocei/1902/).
Chiar daca imi promisesem vizita in Ciucas de ceva timp am tot asteptat si am tot amanat-o pana s-a inchegat echipa completa (intre timp, eu si Olga batusem la pas Baiului). Pana la urma, impreuna cu Florin, am stabilit sa mergem in 26-28 noiembrie, daca vremea va tine cu noi. Incepem pregatirile: sunam la Silva, rezervam doua casute, apoi toata saptamana tinem ochii pe prognoze care nu ne incurajau cine stie ce. Ei si ce? Mergem la risc, Ciucasul se dovedise primitor, iar noi avem avantajul ca luam de fiecare data numai ce este frumos. Prin urmare, vineri dupa serviciu, pornim la drum cu chef de Ciucas si de colindat: Olga, Andrei, Florin,  Cristina si fetita lor, Alexandra. Se anuntau ninsori slabe si vreme capricioasa, dar ne-am spus ca merita incercat. Specific ca tura este o reeditare a incursiunii pe care am facut-o in aceeasi formula, exact cu un an in urma (27-30 noiembrie 2009). Asa ca o declaram datina si incercam sa urmam acelasi program pe aceleasi trasee in ordinea deja stabilita (cine stie, poate la anul vom face la fel).
Ajungem tarziu in noapte la Silva dupa ce depasim niste mici probleme pe drumul dinspre Cheia: ninsese bine in ultimele doua zile si la curbe „crescuse” gheata. La cabana insa eram asteptati, asa ca am luat repede cheile de la casute, si am pus radiatoarele electrice la munca. Cabanierul, om de treaba, genul „de la munte”, daca-l intrebi, te ajuta cu drag. La Silva este locul unde nu trebuiesc indeplinite mari formalitati, esti ca la tine in „ograda”, cauti ce ai nevoie si daca nu gasesti, ceri, iar daca se poate, ti se da. Nu exista „achitati inainte” sau „marca banu’ ca ti-am adus la masa ce ai comandat”. Plata se face la sfarsit (chiar si dupa 2-3 zile), lucru care presupune onoare de ambele parti.
Dupa ce ne dezmortim, trecem la „turnarea” primului episod. Aceasta cuprinde un foc, ceaun cu fasole si ciolan, alaturi de olcica de vin fiert. Este unul dintre momentele mult asteptate, la care participam categoric cu totii. Stam adunati ca indienii in jurul focului, ne bucuram de linistea din jur, de povesti, este ca un ritual in care inlocuim pipa pacii cu o cana de vin fiert cu scortisoara si cuisoare. Nu mai conteaza cat este tarziu si ca dimineata aveam de urcat la 1954m, nu era prima data, deci puteam. Si pentru ca fiecare dintre noi traia in prezent ocupandu-se de  ce trebuia, dar si intr-o lume trecuta, retraind sentimentul de acum un an, in acel moment vremea s-a hotarat sa ne vrajeasca in avans, oferindu-ne o ninsoare usoara care intregea farmecul unui foc la poale de munte. Pana la urma a iesit ce trebuia:



Dar de mancat am mancat in casuta, afara se facuse deja prea frig, batea vantul si ningea temeinic. Am continuat povestile dar ne gandeam la ce ne astepta dimineata cand planificaseram urcarea in trei (Olga, Florin si eu) spre Vf Ciucas prin Valea Berii, trecand pe langa vechea sau actuala Cabana Ciucas. Traseul era stabilit, zapada n-o puteam influenta – pica fara norma, numai noi trebuia sa incercam sa ajungem pana sus, daca puteam.
Dimineata s-a aratat foarte promitatoare: senin si fara vant. Mai punem si ca trezirea a fost usoara deoarece  Florin si nenea cabanierul dadeau zapada de langa casute si ne-au trezit treptat. Munca lor era de apreciat pentru bunul mers al oaselor de oaspeti:



luni, 22 noiembrie 2010

Baiului - Din Sinaia spre Secarie


Toamna este pe trecute, hainele-i elegante s-au asternut ca plapuma peste trunchiuri si  radacini, insa dorul de colindat e mai verde ca niciodata. Alegerea traseului s-a facut de la sine, pentru ca ne mai ramasese un drum de facut, o tura care sa incheie cumva Baiului spre partea sudica.  Am primit in plus un apus de soare in Secarie si am trimis un salut spre Sorica in timpul coborarii. Dupa tura anterioara ( http://www.carpati.org/jurnal/baiului_-_prin_valea_rea_si_cumpatu/2145/ ) ne propusesem partea sudica, o continuare fericita a tuturor traseelor strabatute in acest an prin M-tii Baiului. Chiar daca noi am parcurs creasta in trei etape – iesirile au fost de cate o zi, intotdeauna ramane loc pentru imbunatatiri. Daca ar fi sa aleg din nou o tura in Baiul Mare (Azuga- Secarie) nu as opta pentru parcurgerea integrala a crestei principale de la N la S sau invers, ci m-as multumi cu particele din acest munte primitor, in care sa urc si sa cobor  pe salbaticele picioare care te conduc spre culme. In plus, aveam o jucarie noua in teste, Nikon D5000.

Cum spuneam, ne astepta o tura de creasta sudica, cu pornire din Sinaia si sosire… unde o da Baiul – planul de acasa prevedea Comarnic. Calendarul indica toamna tarzie, ceea ce se insemna ca nu vom mai gasi aceleasi culori stralucitoare, dar aveam promisiuni de vreme propice.

Participanti: Olga si Andrei, mereu pe drum, singuri in tura daca cercul nu poate fi completat de prietenii rodati in traseele anterioare. Aici cred ca ar fi mult de povestit si derapat.. cert este ca asa am ales sa mergem pe munte, si daca nu avem companie, ne suportam reciproc si optam pentru singuratatea turelor in doi. Ei, a fost doar o gluma dusa la extrem… pana la urma o tura in doi este ca un examen. Ce poate fi mai frumos si mai palpitant decat un traseu de 8-13 ore pe zi? Acolo pe munte cu toate ale tale, si doar un suflet care sa ti le accepte… Includ aici drumurile facute alaturi de Florin cand Olga se lupta cu meniscul sau se refacea dupa operatie. Dar la fel de frumoase au fost si turele de “grup” – numite asa atunci cand eram 3, 4 sau 5 persoane.

Traseul ales:

Urcare din Sinaia pana la Cabana Piscul Cainelui apoi la Vf Piscul Cainelui (1658m)  si de acolo Secarie pana in vatra si coborare in Comarnic . Studiasem iesirile din traseu pentru situatiile neprevazute sau pentru cazul in care se innopteaza si nu mai ajungem in Secarie iar rezultatul a fost multumitor, avem ceva variante.

Ca de obicei ne facem temele: printat harta si descrierea traseelor, parcurgerea jurnalelor. Exista un singur inconvenient… deoarece urma sa inchidem sudica de Baiului ne astepta din nou o tura de peste 10 ore de traseu cu tot cu balaurit si foto (asta insemna ca iar ne prinde noaptea pe carari de munte)…grosso modo: ora 05:30 plecat de acas – 23:00 sosirea (aproximativ).

Ajungem in gara din Sinaia la 08:30, ne echipam si pornim spre traseu. Am mers putin pe sosea spre sud (Comarnic), apoi, dupa ce am intalnit marcajul Punct Albastru, am virat dreapta. Drumul este limpede si te conduce la Cabana Piscul Cainelui iar de acolo sus, pana la iesirea din padure (semnele sunt si dupa cabana, pana sus pe Picior). Era liniste pe drumul forestier la acea ora… Nu a mai fost risipa de copaci colorati si frunze sclipitoare ca in Baiul din urma cu doua saptamani, acum era golas, majoritatea hainelor fiind daruite pamantului. Dar inca se dovedea atragator.


Incalzirea o facem repede caci drumul incepe destul de sustinut chiar daca se declara forestier. Parcurgem serpentinele stranse in liniste pana ne obisnuim cu efortul, prea ne luase panta din scurt.  Este unul din acele momente in care amandoi alegem tacerea; pana ne gasim un ritm, vorbim cat mai putin. Intrarea difera de aceea din Valea Rea, acolo am avut parte de un inceput lejer si am culminat in abrupt, acum incepe sustinut de la start. Asteptam nerabdatori continuarea.


Dupa ce ne acomodam, dam drumul povestilor si parerilor despre drum. Cat de mult s-a metamorfozat muntele in doua saptamani. Frunzele erau mai mult pe jos decat in copaci, si foarte “crispy”, moarte domne’, moarte de-a binelea. Cum pana la cabana poteca nu prezinta ceva special, ne bucuram de alternarea serpentinelor si aruncam priviri spre Sinaia prin ferestrele frunzisului – asa apreciem diferenta de nivel. Ajunsi la cabana nu avem cum sa nu fim dezamagiti de stalpul pus in drum, stapanul face cunoscut lumii care ii este proprietatea.


I-ar fi fost greu sa scrie si “Bine ai venit strainule” ?

vineri, 5 noiembrie 2010

Baiului - Prin valea Rea si Cumpatu

Nu mai ajunseseram in Muntii Baiului din primavara (http://padure-nebuna.blogspot.com/2011/10/zi-de-primavara-in-baiului.html), asa ca se impunea o vizita de toamna mai ales ca le observasem hainele frumoase cu doua saptamani inainte, la o coborare pe Piciorul Pietrei Arse. Am ales varianta: Sinaia – Valea Rea – M-tele Cumpatu. Luasem initial in calcul coborarea pe Piscul Cainelui dar am ales ca pe aceea sa o strabatem in viitor, venind dinspre Secarie. Nici acum nu stiu daca a fost cea mai inspirata dintre posibilitati, insa, cu siguranta, a avut farmecul ei.
Ca documentatie am folosit cartea domnului Mihai Ielenicz de unde am printat descrierea  traseelor si harta. Este bine cunoscut faptul ca traseele din Muntii Baiului sunt sarace in marcaje (“sarace” fiind un termen bland), cele mai folositoare ramanand tot semnele forestiere ce marcheaza drumurile spre creasta. Acesta ar putea fi considerat avantaj, deoarece excluzand zumzetul ATV-urilor de cum trece zapada pana incep scolile, in restul timpului este destul de liniste, aspect pe care nu poti sa-l reclami la fratii mai mari, Bucegii.
Si uite asa, in 23 octombrie 2010 Olga si Andrei au pornit prin M-tii Baiului in cautarea culorilor ce numai toamna stie cum sa le potriveasca pe frunzele copacilor si prin fanate. Chiar daca traiesc in umbra vestitilor Bucegi sunt precum apele adanci: extrem de sfiosi si linistiti la prima vedere si totusi atat de palpitanti cand ii parcurgi la pas. In plus, acum erau gatiti de sarbatoare: foiasele se inspirasera din carnalul brazilian, pe cand coniferele reuseau sa pastreze o aparenta tinuta office.
Sa revenim la momentul plecarii: stabilisem, de cu seara, sa “prindem” microbuzul de 6:00. Anterior am observat ca este cea mai buna solutie, pana la 8:30 suntem in traseu. Dar, n-a fost sa fie, oboseala acumulata si-a spus cuvantul, am ratat microbuzul de 6:00 si l-am prins, la mustata, pe cel de ora 7:00 (o ora conteaza mult cand se insereaza devreme).
Ajungem in gara Sinaia dupa 9:20, ne echipam si, la indrumarea unui localnic, o luam spre nord (Busteni). Dupa aproximativ 800 m, pe dreapta, la confluenta raului Prahova si paraului V Rea, ne indreptam spre intrarea pe Valea Rea. Podul de piatra peste Prahova din descrierea traseului nu mai este practicabil



Dupa ce parasim soseaua, intram prin santierul in care se executau lucrari de amenajare la confluenta dintre Valea Rea si Prahova, loc prin care ne-am putut strecura sub privirile adormite ale muncitorilor din zona. Toamna se instalase hotarat in padure iar paleta de culori afisata garanta ca spectacolul va fi  frumos, noi deocamdata indeseam pasii sa scapam de elemental urban.



luni, 25 octombrie 2010

Fagarasii - varfuri si prieteni (reintoarcerea)

Seriei „am furnici pe toata talpa” ii trebuia o completare; asa ca, imediat dupa tura Balea-Podragu-Moldoveanu (http://www.carpati.org/jurnal/fagarasii_-_varfuri_si_prieteni/2079/) am stabilit impreuna cu Florin si Olga sa revenim cat mai repede in Fagaras. Cum tata Oleg ne sugerase sa luam in calcul o vizita la Caltun si Vf. Negoiu, ne planificam tura la sfarsitul saptamanii ce urma. Insa, vremea avea alte planuri, joi am vazut pe webcam-urile de la Balea si ningea de zor, asa ca am fost nevoiti sa anulam iesirea. Sistasem (aproape) orice speranta de ajuns la Negoiu in acest an, reorientandu-ne catre Parang si Transalpina in week-end-ul imediat urmator. Dar, pentru ca exista un Dumnezeu al calatorilor si toamna nu este ca iarna, la inceputul saptamanii vremea a redevenit prietenoasa si speranta de a ajunge la Negoiu a prins aripi de Pegas. Am aflat de la domnul Sanduloiu (Salvamont Arges) ca zapada se topise aproape in totalitate , deci nu ne ramane decat sa anulam drumul in Parang si sa reactivam Fagarasul. Traseul: Balea – Refugiul Caltun – Vf. Negoiu – si retur.
Echipa completa: Florin, Cristina (sotia lui), Andrei si Olga.



Parasim vineri capitala avand ca destinatie zona Balea unde urma sa innoptam. Planul initial prevedea pentru a doua zi doua variante de ajuns la Refugiul Caltun: daca muntele este innegurat sa pornim din Piscul Negru pe TA sau, daca vremea este mai putin capricioasa, sa luam drumul de creasta din Balea.
Aceasta era schema de abordat, dar pana la drumul de a doua zi trebuia sa gasim loc pentru campat. Ne-a intampinat Transfagarasanul incetosat si usurat de povara masinilor, cat despre zona noastra de interes, spatiu pe alese, totul pustiu. Singura intalnire notabila ramane cea cu masina Salvamontului, la post era domnul Nicolae Plesita cu care Florin a intrat imediat in vorba. I-am spus ce vroiam sa facem ziua urmatoare si domnia sa ne-a sfatuim sa urmam alt traseu. Tinand cont ca vremea se anunta buna trebuia sa parasim masina exact inainte de tunelul spre Balea pe partea stanga, langa terasa cu barne de lemn. Din spatele cladirii  porneste un traseu TR marcat proaspat de catre salvamont care  ne urca rapid in creasta direct spre saua Balei la steagul de fier. Retinem informatia si tragem concluzia ca iar am avut norocul sa intalnim un domn de treaba. Ne-a oferit si posibilitatea sa innoptam la caldura intre salvamontisti dar am fost nevoiti sa refuzam: atata timp cat aveam corturile cu noi si se anunta o noapte blanda nu merita sa deranjam. Gasim, din aduceri aminte, loc de campare la „zidarie” si ne relaxam la un gratar si un pahar de vin fiert. Ca in orice noapte senina am simtit pe la cusaturi piscatura unui pui de frig, insa am fost iertati inca o data de ploaie. Odata cu zorii a trecut si domnul Nicolae sa vada cum am dormit si sa ne mai ofere ceva amanunte despre traseu. Nu a stationat mult, se grabea, doar era zi de sambata si incepea „nebunia”.
„Salvamontistii, acesti „oameni între oameni", nu cunosc refuzul, nu stiu ce-i oboseala, sînt caliti sa îndure greul, chiar si atunci cînd natura le este potrivnica. Ei stiu ca orice minut cîstigat poate însemna salvarea vietii unui om si aceasta este dorinta, dar mai ales rasplata stradaniei lor.” Asa ii caracterizeaza domnul Emiliam Cristea in prefata cartii „Salvamontistii, oameni intre oameni” scrisa de Nicolae Tiron.
Cu somnul lipit de gene si mainile partial incalzite de o cana de ceai, ne-am echipat si am pornit spre punctul de plecare. Masina, conform instructiunilor, am lasat-o langa terasa nou construita din stanga tunelului. L-am cautat pe „patron” sa intrebam daca este voie si am avut inca o data placuta surpriza sa ne iasa in cale un domn care ne-a intrebat de intentii si ne-a indrumat urandu-ne drum bun. Chiar daca nu era senin pe deplin, norii si ceata alternand prin peisaj, spectacolul naturii era de invidiat.
Incercam o „fotografie de grup” in geamul localului.



Cum spuneam, norii se jucau in zona iar noi ne-am prins in hora. Urcusul incepe in forta dar este frumos si panorama merita. Avem parte de schimbari bruste in peisaj: cand ceata si nori sa-i tai cu cutitul care te faceau sa „pipai” cararea, cand soare si o plapuma joasa de nori demna de povestile cu Tara de Dincolo de Negura.



Chiar daca nu le zarisem pana atunci, „vestigii” despre trecerea caprelor negre erau la tot pasul. Probabil ca ne-am si apropiat deranjandu-le, deoarece, la un moment dat, am auzit un suierat din ceturi (un suierat pe care greu il confunzi). Drumul pana in Saua Balei nu este lung, insa noi l-am garnisit cu pauze, doar surprizele trebuiau savurate.
Olga aici a avut o sclipire si nu ne-a lasat pana nu am stat la fotografie:


miercuri, 8 septembrie 2010

Fagarasii - varfuri si prieteni


Se gatea vara sa mearga la culcare (26.08.2010) asa ca era musai sa ne implinim unul din visele construite peste iarna: intalnirea cu maretiile stancosului Fagaras si (daca muntele si vremea ne vor permite) sa punem pasul pe varful Moldoveanu. Traseul era demult ales, materialele stranse (carpati.org si muntii nostri), nu mai trebuia decat sa se sune adunarea. Echipa de inceput: Olga (cu toata perioada de refacere a meniscului asa ceva nu era de ratat), Florin si Andrei,



Urmand sa ne intregim team-ul la Cabana Podragu pentru vizita la Moldoveanu (nu spui cu cine, persoana importanta).
Tura s-a fragmentat astfel:
-          ziua 1 seara: campare la Cumpana;
-          ziua 2: Balea – Cabana Podragu;
-          ziua 3: Cabana Podragu – Vf. Moldoveanu si retur;
-          ziua 4: Cabana Podragu – Balea.

Jurnalul este scris impreuna cu Olga si ne vom stradui sa nu facem economie de cuvinte si fotografii.
Plecarea a fost miercuri (dupa serviciu) cu destinatia Cumpana, unde am ajuns la ceas de seara. Montam cortul si ne conectam la pulsul naturii: gratar, un pahar de bere rece si musai vorbe (ca mancarea si „beutura” nu aluneca nedescantate). Apoi ne refugiem intr-un somn (chinuit) si dam vina pe zori ca vin prea devreme. Se intelege de aici ca nu suntem excesiv de matinali. Asa ca dupa 8 si ceva (bine) ne extragem din cort si, la prima geana aruncata spre Fagaras, observam ca vremea nu era cea la care sperasem, insa nu disperam si urcam cu puterea masinii sinuosul drum spre Balea. Primesc telefon de la persoana (misterioasa) ce urma sa o intalnim si aflu ca era ajuns in Saua Capra si urma sa  faca o scurta incursiune spre Vanatoarea lui Buteanu. Si pentru ca nu aveam cum recupera timpul, stabilim ca punctul de intalnire sa fie capatul acelei zile: Cabana Podragu.
Drumul pana la Balea a fost destul de lejer - chiar daca asfaltul dadea semne de chelire in unele locuri. Fiind zi de lucru ne-am asteptat ca zona sa fie mai putin populata, dar n-a fost sa fie.

duminică, 22 august 2010

Piatra Craiului - Doua zile prin creasta nordica

La o saptamana dupa tura facuta impreuna cu Olga din Bucegi a urmat tura planificata cu Florin: Piatra Craiului creasta nordica – se voia un test inainte de Fagaras. Din nefericire nu stateam foarte roz la capitolul timp; plecarea vineri dupa-amiaza, colindat prin creasta sambata si revenire duminica. Pe scurt, cele 2 zile si jumatate pot fi rezumate astfel:

 6-8.08.2010

Vineri seara campare in Plaiul Foii.
Sambata:
Plaiul Foii – Refugiul Spirla (BR)
http://www.carpati.org/trasee_muntii/piatra_craiului/cabana_plaiul_foii-5/spre/refugiul_spirla-12/3.html
Refugiul Spirla – Vf. La Om (Piscul Baciului) (BR)
http://www.carpati.org/trasee_muntii/piatra_craiului/refugiul_spirla-12/spre/varful_la_om-13/18.html
Vf. La Om – Vf. Ascutit (PR)
http://www.carpati.org/trasee_muntii/piatra_craiului/varful_la_om-13/spre/varful_ascutit-29/61.html
Vf. Ascutit – Cabana Curmatura (TA)
http://www.carpati.org/trasee_muntii/piatra_craiului/varful_ascutit-29/spre/cabana_curmatura-4/45.html
Duminica:
Cabana Curmatura – Vf. Turnul -  Saua Padinei inchise (PR)
http://www.carpati.org/trasee_muntii/piatra_craiului/cabana_curmatura-4/spre/varful_turnul-26/55.html
http://www.carpati.org/trasee_muntii/piatra_craiului/varful_turnul-26/spre/saua_padinei_inchise-24/56.html
Saua Padinei Inchise – Refugiul Diana (BA)
http://www.carpati.org/trasee_muntii/piatra_craiului/saua_padinei_inchise-24/spre/refugiul_diana-23/34.html
Refugiul Diana – Plaiul Foii (TG)
http://www.carpati.org/trasee_muntii/piatra_craiului/refugiul_diana-23/spre/cabana_plaiul_foii-5/43.html

Drumul nu era pentru mine premiera. Dar, cum ultima data trecusem pe acolo acum 17 ani, multe amanunte intrasera la sectiunea “clasificat”.

duminică, 15 august 2010

Bucegii: mereu atragatori si surprinzatori

Trecuse mai bine de o luna de la operatia de menisc a Olgai (eveniment bifat dupa tura din Siriu) si ne-am gandit ca ar fi timpul unei iesiri de 2 zile pt a vedea cum reactioneaza lucratura, asa ca am plecat la o plimbare mai „lejera” in doi, prin Bucegi.
Schema initiala a fost urmatoarea: in prima zi urcare cu telecabina pana la Babele (nu puteam risca un urcus prea abrupt pe jos chiar daca genunchiul era inca in garantie), Cabana Caraiman, Brana Mare a Caraimanului, Monumentul Eroilor, Vf. Caraiman, Vf. Costila, Platoul Costilei cu intrare pe Braul Mare al Costilei – functie de ora si starea vremii, sosire la Vf. Omu.
Ziua a doua: Coborare in Busteni prin Bucsoiu.
Ne-am facut temele din timp si constiincios: printat documentatie si harti din Muntii Nostri scrisa de Velcea Valeria, intrebat cate putin pe carpati.org despre Braul Mare al Costilei, rezervare locuri la cabana Omu (unde am revenit de  2-3 ori telefonic in acea saptamana deoarece citisem ca se mai intampla sa-ti pierzi locul uneori) asa ca, teoretic, totul era pregatit.

joi, 22 iulie 2010

Piatra Mare - Spre Vf. Piatra Mare prin Tamina (cu ploaia pe urme)


Cum trecuse ceva vreme de la ultima tura (Siriu) era timpul sa ne mai dezmortim putin si sa parasim orasul pentru zonele care plac sufletelor noastre. Tura spre Vf. Piatra Mare prin Tamina suferise deja o amanare asa ca am hotarat sa nu mai asteptam (daca am fi “efecutat-o” la timpul programat initial, am fi avut placerea de a ne intalni cu Razvan si trupa de carpatisti la Cabana Piatra Mare).
Acum insa eram hotarati, mergem indiferent de vreme si punem cortul langa cabana. Olga nu a putut veni cu noi deoarece este in recuperare (dupa Siriu a urmat operatia de menisc). Alti voluntari nu s-au mai oferit si ne-am consolat cu ideea unei echipe restranse: Florin si Andrei.



miercuri, 23 iunie 2010

Muntii Siriului - Aquila non capit muscas


Daca ar fi sa sintetizez intr-un singur cuvant tura din M-tii Siriului, acesta data ar fi: ATIPIC. Si nimeni nu are contra-argumente solide pentru a ma combate, ofer detaliile imediat. Initial, Andrei si Florin s-au pregatit pentru o tura de o zi, au scos harti si instructiuni de drum, au stabilit locul intalnirii, in timp ce eu mi-am vazut linistita de planuri si trebi (ba imi lasasem task-uri nerezolvate special sa nu ma streseze timpul). Si, exact cand mi-am imaginat ca raman acasa, (asa nu-mi suprasolicitam meniscul inainte de operatie), vineri seara tar-tar telefonul. Baietii!!! Ne-am razgandit, nu mai vrem tura de o zi ci de doua, asa ca hai cu noi. Contramandam iesirea in Piatra-Mare si optam pentru Siriului. Raspunsul a fost chiar mai simplu decat povestea, ok, ma bag dar n-am nimic pregatit. Nici ei nu aveau, asa ca vineri, dupa ora 22, toata lumea isi facea bagajele. Mai ramasesera niste mici nimicuri nerozolvate: mancarea, hartile (dar exista ceva pe GPS-ul lui Florin) chiar si ora de intalnire era in ceata fiind aproximativa. Ca orice lucru relativ, plecarea s-a facut tarziu (motive bine intemeiate) iar mancarea s-a achizitionat din Ploiesti de la un hypermarket. Apoi ne-am asternut pe drumul spre Muntii Siriului, locuri prin care nu calcase pana atunci piciorul niciunuia dintre noi. Spun in treacat ca de data asta eram in formatie extinsa, pe langa echipa de baza (Olga – deh, fauresc vorbele, Andrei, Florin) au venit si Alina cu Dan. Am mai scapat putin timp printre degete pana ne-am lamurit ca traseul pe care trebuia sa urcam este dupa Barajul Siriu, nu inainte. Dar a meritat, asa am vazut doua superbe viaducte: Stanca Teherau si Giurca;



vineri, 14 mai 2010

Reintoarcere in Ciucas prin Portile Bratocei

Traseu: Pasul Bratocea – Saua Tigailor – Vf. Ciucas – Tigaile mari (BR) – Saua Tigailor (CR) – Pasul Bratocea (BR).
Cum trecusera deja doua saptamani de la precedenta tura, normal ca mi se facuse dor de duca.
Traseul era de mult stabilit impreuna cu prietenul Florin, dar asteptam ocazia sa prindem ceva vreme prielnica.
Vineri prognozele erau ok asa ca am hotarat ca sambata 8 mai sa tragem o vizita in Ciucas : Florin, baiatul sau Alex si eu.




duminică, 2 mai 2010

Zi de primavara in Baiului

Traseu: Busteni – Culmea Zamora (CR) -Culmea Urechea - Sorica – Azuga (?)

24 aprilie 2010

Datele initiale ale participantilor sunt urmatoarele: Andrei si Olga; cea din urma cu meniscul in asteptarea unei interventii chirurgicale, asa ca aveti mila pentru timpii scosi.

Cat despre starea vremii, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Ne-am bucurat ca nu ne-a udat deloc, ca nu ne-am intalnit cu ursul si ca zapada a putut fi trecuta cu pasul, fara multe ocolisuri; singurul dezavantaj, daca nu era zapada, era noroi, asa ca am tot mutat din loc in loc cate 3 kg pe fiecare bocanc.

Plecarea am facut-o din gara Busteni, pe la ora 11:00. Nu a fost nevoie sa iesim in DN1, am mers spre sud (inspre centrul orasului) paralel cu linia ferata, aproximativ 50 m, pana la prima sosea – acum in reconstructie (trecerea peste calea ferata este semnalizata cu bariere). De aici, drumul asfaltat coteste S-E – sunt indicatoare dese spre Castelul Cantacuzino, asa ca nu ai cum sa te ratacesti. Paraul Prahova l-am traversat peste un pod betonat si dupa atata mers ca-n palma, drumul incepe sa urce usor. Pastram soseaua pana dupa cladirea fostului spital de boli nervoase, iar pe prima strada la stanga parasim drumul asfaltat, intram pe drumul pietruit si urcam 10 minute pana la marginea padurii.
Urmeaza unul dintre putinele locuri unde trebuie sa ai grija la traseu. Drumul se bifurca: spre stanga se ajunge in Valea Fetei, asa ca noi am urmat poteca din dreapta (spre Groapa de gunoi), prin spatele caselor din Busteni, printr-o padure de conifere.

De aici totul decurge lin, fara alte bifurcatii, trebuie numai sa ramai pe drumul principal. Si, pentru ca suntem natie de protectori ai naturii, ne insotesc pe marginea drumului stivele de lemne, iar padurea incepe sa se rareasca.

Mai trecem de cateva curbe si in partea stanga am vazut o ciudatenie cu avertizare de acces interzis. Arata ca o megabomba sau un decor din "Lost", dar nu am reusit sa aflam vreo poveste despre ea.

La un moment dat, pe langa cresta de est a Bucegilor zarita printre brazi, in partea dreapta a drumului va rasari imensul munte de gunoi al localitatii. Depasiti momentul, ca „splendoarea” o sa va mai iasa in cale dupa 10 – 15 minute de mers lejer. Curand, dupa aceasta ultima intrevedere, dupa ce am traversat un podet ingramadit, am ajuns la o intersectie – aproape de ideea de sens giratoriu, unde atentia ne-a fost captata de o veche constructie, o cladire din barne negre, cu un etaj.