duminică, 18 noiembrie 2012

Muntii Capatanii - Descoperind Sturii Puturoasei

E toamna ...adica e timpul pentru Valea Oltului! De obicei drumurile ne duceau in Cozia, dar anul acesta am zis sa vedem cum arata toamna si pe malul opus. Asa am inceput sa caut ceva trasee interesante pe net. Si am gasit unul care mi-a placut din prima: Sturii Puturoasei. Documnetatie si inspiratie am gasit la un jurnal al Claudiei Gican, harta plus descriere de la domnul Dinu Boghez, si un track GPS.



Tura de o zi, transport public la noroc, sambata in calendar (06.10.2012), participanti Vali, Olga si Andrei. Vremea se anunta senina, nu foarte cald si fara ploi, deci totul era de partea noastra. A urmat obisnuita trezire cu noaptea-n cap si ochii picati in gura, autocarul spre Calimanesti de la ora 6,30 din autogara Militari, o tentativa de somn pe drum si debarcarea in dreptul Motelului Lotrisor, la cativa kilometri de barajul Turnu.

Sturii Puturoasei se afla pe partea Vestica a Vaii Oltului, intre vaile Puturoasei si Lotrisor, pe Culmea Puturoasei. Ajunsi la fata locului am constatat ca toamna inca se lasa asteptata, dupa calculele noastre i-ar mai fi trebuit 2-3 saptamani sa se coaca.





Intrarea in traseu am facut-o din drumul forestier de pe Valea Lotrisorului, la cativa zeci de metri de la intrarea din DN7. Pe partea stanga a drumului forestier se incepe cu un urcus abrupt pe un picior impadurit cu pini. Poteca este bine conturata si chiar daca nu exista marcaje, nu ai cum sa o ratacesti. Panta aia a scos sufletul din noi, am urcat pana am ajuns sa ne intrebam ce naiba cautam noi acolo, si iar am urcat: ba direct, ba pe serpentine, ba tinandu-ne de vechi balustrade de lemn (semn ca odata traseul era ingrijit si amenajat).



Atat mi-a trebuit sa le mai si spun ca de fapt nu prea era vorba de o diferenta de nivel de 300m ci undeva la 500 si gata, mi-am furat cateva urari de bine si multa carne in frigider.

Dar oboseala incepuse sa-si merite pretul, in apropiere



sau prin ferestrele padurii



Olga pornise voiniceste inainte (pasi mici si fara pauze) si disparuse din campul nostru vizual. La un moment dat i-am auzit vocea, glume pe tema lui DD tv, rasete, chestii socoteli. Ma gandeam ca a intalnit niste cunoscuti tocmai pe traseul acela uitat de lume. Dar erau cunostinte noi, doi baieti din Valcea carora le voi spune in continuare dom’ doctor (Florin) si dom’ profesor (tot Florin).

Ne-am salutat, am schimbat cateva impresii si ne-au spus ca ei nu merg pe sturi, urmeaza vechiul traseu marcat care merge pe sub sturi, pana la cabana, apoi coboara pe valea Lotrisorului. I-am lasat sa-si continue odihna si am pornit iar sa urcam, cu ochii pe altimetru pentru a mai prinde curaj. Peisajul incepe sa fie presarat cu stancarii.

Dupa aproximativ o ora si jumatate ajungem la banca lui Nicu, loc unde ne propusesem sa facem primul popas. Altitudinea este de aproximativ 690m, a fost un urcus de 1,7 km cu o diferenta de nivel de 370m. Locul seamana cu punctele de belvedere intalnite pe traseele din Cozia. Pauza de hidratare si inspectat zona.



Imediat dupa bancuta, pe partea dreapta, continua poteca traseului marcat iar drept inainte, urcand spre culme, este poteca pe care o vom urma noi pentru a ajunge pe Culmea Puturoasei.

Dupa 30 de minute ajungem la 740m in saua de pe culme. Aici avem un esantion din ceea ce va urma


Imaginile din sa nu sunt din cele mai bune, trebuie sa gasim ochiuri printre pini si foioase, dar privind spre dreapta ne dam seama ca vom avea parte de alte deschideri propice fotografiilor.



Tot de aici, spre dreapta (Vest), incepe explorarea celor sapte tancuri ce formeaza traseul Sturii Puturoasei. Track-ul GPS poate avea erori de pana la cativa metri si in aceste conditii schita a fost foarte folositoare, avand notate directiile de ocolire ale stancariilor. In unele locuri poteca nu mai era vizibila, se pitea sub covorul de frunze. Cam pe aici ne-au ajuns din urma si cei doi valceni care hotarasera sa-si modifice traseul si sa mearga pe Sturi. Erau curiosi de unde aflasem despre traseu, daca declarasem (nu sub juramant) ca niciunul dintre noi nu il mai parcursese. Le-am aratat schita, track-ul GPS si le-am spus ca am citit un jurnal pe internet, ni s-a parut interesant si uite asa am ajuns acolo. S-au bucurat sa afle ca nu sunt putini cei care apreciaza partea aceea a Vaii Oltului chiar daca nu se bifeaza inaltimi de “palmares”. Prin urmare, in acea zi vom imparti impreuna poteca ingusta si punctele de belvedere, urmand sa mergem cand impreuna, cand separat, pentru ca fiecare echipa sa aiba loc pe tancurile dovedite uneori neincapatoare. Salutam Cozia, ne gandim la iarna, la lemnele trosnind in soba, vinul fiert si apusul de soare.



Cararea ocoleste primul stur prin dreapta (Nord) si ne duce spre un horn pamantos, abrupt si alunecos, pe care il suim ajutandu-ne de tulpinile copacilor. Frunzele umede isi faceau cu prisosinta treaba asa ca mai pe genunchi sau in patru labe am ajuns si in strunga dintre urmatoarele doua tancuri (750m).



Aici primim drept rasplata alte deschideri spre Valea Oltului si nu numai. Ambele tancuri se pot escalada usor pornind exact din strunga. Normal, facem cu schimbul pe echipe.

Primul care a fost inspectat a fost tancul dinspre Nord, cel care iti deschide orizonturile spre Lotrisor si imparatia Fagarasilor. Cu harta in mana am incercat sa identificam dupa descriere Muchia Lotrisorului, Sturii lui Pavel si, undeva departe, Ciortea.



Pe atunci nu stiam ca acesti munti ni se vor strecura in suflete, si daca stai o clipa sa-i cunosti, nu prea ai scapare.

Privind spre Valea Oltului si latura de sud-vest a Coziei ne intrebam cum ar fi sa-i incercam pe acolo pana la cabana. Stiu ca exista un traseu ce pleaca din Brezoi pe Gruiu Jangului (BA) dar nu l-am incercat. Multe planuri se nasc stand si privind de pe o stancarie.



Vine si randul balconului sudic, tancul ce strajuieste in partea stanga hornul prin care am urcat. Deschidere spre sudul Vaii Oltului



Stand acolo in soare, pe acele stancarii rasarite dintre foioase si conifere, cu simturile scrutand culorile toamnei de pe Olt, n-ai cum sa nu ramai vrajit. Vorba aceea “sa-ti dai palme” mi se pare prea putin.



Domnu doctor ne invita sa mergem cu ei pana la cabana, apoi sa coboram pe Valea Lotrisorului pana unde lasasera masina urmand sa ne duca la autogara in Valcea. Insa abia ne cunoscuseram si n-am vrut sa incurcam omu. I-am spus ca avem de gand ca dupa terminarea Sturilor sa coboram spre stanga pe traseul marcat in antichitate cu punct rosu iar daca se va potrivi sa ne incadram in timp ne salta cu masina de undeva de jos.

Imprastiati pe Sturii Puturoasei



Stiu, dar nu ma pot abtine de la fotografii



Pornim mai departe sa descoperim alte surprize oferite de acea carare salbatica. Era multa liniste, n-am mai intalnit pe nimeni pe tot parcursul traseului, e ceva cu totul diferit fata de traseele din muntii des frecventati. Continuand incursiunea, urmatorul tanc l-am ocolit prin partea dreapta iar apoi ne-am suit pe el pentru o mica inspectie.



Urmeaza un alt stur pe care il ocolim pe partea stanga apoi cararea ne urca intr-o mica strunga. Urmeaza coborarea usoara care nu pune probleme printr-un horn intr-o mica sa unde se intalneste traseul cruce rosie si punct rosu, cel pe care urma sa coboram noi.



Tancurile au grade diferite de dificultate, dar merita. Brana ingusta, hornul prin bolovanis, lespedea dintr-o fereastra a stancii, toate asteapta sa fie vizitate.



Integrala parcurgerii sturilor a durat putin peste o ora (cu pauze de fotografie, belvedere si povesti), distanta parcursa fiind de aproximativ 900m. Cam scurt traseul, ne-ar fi placut sa mai dureze, macar inca pe atat. Aici primim iar invitatia din partea domnului doctor Florin de a-i insoti pe traseul ales de ei dar... le multumim si-i refuzam din nou politicos. Le arat track-ul si le explic ca e totul ok. Noi le-am spus ca mergem si pe ultimul stur ca nu se face sa-l lasam nevizitat. Zis si facut, ei au plecat spre stanga, noi usor spre dreapta. La inceput am avut impresia ca ultimul tanc se afla chiar in fata noastra, urmand sa facem doar o urcare mai abrupta, numai ca nu a fost asa. Din saua in care am iesit si pana pe varful tancului sunt in jur de 400m. Cu parere de rau urcam ultimul tanc din obiectivul nostru. Schimbam pentru ultima data racoarea padurii cu soarele arzator de pe stanci, covorul de frunze cu aderenta pietrei. Culmea coincidentei, ne reintalnim cu cei doi.

Povesti pe ultimul tanc, impresii, planuri de viitor



Si nu mai ratam invitatia, stabilim traseul pe ca-l vom urma: mergem cu baietii spre cabana, apoi prin chei spre cascada Lotrisor, masina si Valcea la autocar. Deja refuzasem de prea multe ori oferta lor si prea erau de treaba. Am plecat pe curba de nivel prin covorul de frunze spre Cabana lui Nae si dupa nici jumatate de ora am ajuns intr-un un loc parca rupt din rai.




Valcenii erau ca la ei acasa dar noi eram priviti destul de ciudat cand li s-a povestit gazdelor ca am ajuns acolo din Bucuresti cu o schita si un track. Cum sa vina cineva pe acolo fara sa cunoasca locurile? Schimbam vorbe, gazdele amabile dar pastrandu-si o doza de suspiciune... si socializare.

Am aflat ca era perioada de imperechere a cerbilor si daca am fi mers in liniste pe traseu i-am fi vazut. Noua ni se paruse ca nu am facut galagie dar gazdele noastre, pentru care linistea era un “must have” in acel colt de padure, ne auzisera de cand eram pe sturi. Era genul de gospodarie unde totul isi avea locul lui: gradina cu flori, fotoliul de lemn, uneltele de gradinarit asezate in ordine pe peretele cabanutei, mica bucatarie si cuptorul in aer liber.



Au urmat povestile cu ursi si alte patanii pe care noi “intrusii” le-am ascultat in liniste. Sa fi tot stat o jumatate de ora acolo, nu mai aveai dor de duca in acel loc. Dar cum drumetului ai sta bine cu drumul, ne-am luat la revedere de la gazdele noastre si am privit inapoi cu admiratie. Si am inteles de ce acest coltisor este bine sa ramana cat mai retras.



Am incercat sa mergem in liniste dar... linistea nu se prindea de noi. Erau prea multe de povestit, si intre momentele de “shhhh” se intrepuneau torente de povesti si glume care pe buna dreptate ar fi speriat orice salbaticiune.

Traseul urmat era un vechi banda albastra care acum se strecura pe marginea unui drum forestier. Am aflat de la tovarasii nostri de drum ca acel forestier era destul de proaspat, exploatarile nu tin cont de parcuri nationale. Totul e sa le ascunzi cat mai bine. Insa, din fericire, acolo sus inca era frumos



Dupa aproape cinci ore de drumetie venise timpul pentru masa. Am fost invitati la marginea stancariei intr-un loc cu deschidere spre Lotrisor si Fagaras, avand la picioare un hau destul de mare. Frumoasa priveliste, ideala sa-ti iei pranzul de sambata



Ajunsesem intr-unul din punctele cele mai inalte ale preumblarii nostre, undeva pe la 830m. Dar nu era nici macar jumatatea traseului din acea zi. Din nefericire, timp de povesti nu prea mai era la ora 15,30. Daca mai vroiam sa ne bucuram de lumina zilei si sa nu orbecaim la frontala fara sa admiram cheile Lotrisorului trebuia sa ne miscam mai repede.



Am plecat spre chei urmand cand traseul turistic vechi, cand drumul forestier si am ascultat povestile valcenilor din vremurile cand acolo era doar padurea. Cunosteau fiecare coltisor al traseului, scurtaturile pe pantele care odata erau neatinse.

Am intrat pe drumul ce merge prin Cheile Lotrisorului cu pasi grabiti, incepuse deja sa se insereze. Si oboseala isi spunea cuvantul asa ca tentatia de a merge ca la piata era mare. Oricum urma sa ajungem la masina fara sa mai strabatem stancarii sau sa cautam poteca prin padure. Din cand in cand ne mai aminteam ca trebuie sa prindem si un autocar dar uitam repede. Drumul prin chei este super, se potriveste ca o manusa dupa o zi de drumetie. Apa, mici cascade, pereti verticali, liniste... pana in apropierea cascadei Lotrisorului unde incep si nelipsitele gratare. Dar tot in liniste si foarte rare, nu ca pe Valea Prahovei.



Cascada Lotrisor este o cascada artificiala. Pe parcursul raului apa este captata printr-o conducta prin care un om merge foarte lejer. Este una dintre constructiile facute in anii 70 ce ascund mici hidrocentrale in munte, menite sa asigure curentul electric in caz de razboi. Spun si eu ce am citit si am mai aflat din povesti. Dom’ profesor ne-a invitat sa o parcurgem, el mai facuse asta si debitul scazut al raului era un avantaj. Iesirea tunelului ne-ar fi condus chiar in punctul din care incepe caderea cascadei. Nu era de mine la ora aia, aveam de coborat in cap cel putin 10m pana la intrarea in conducta. Cu toate insistentele nu m-am lasat induplecat. Ne-am continuat periplul pe serpentine pana ce am dat de peretele pe care, acum, se tara destul de anevoios apa. Astea-s vremurile, seceta mare. Caderea de apa are aproape 30m si este, in mod obisnuit, foarte spectaculoasa. Valcenii spuneau ca este prima data cand o vad atat de lenesa, acum era doar un firicel de apa.



De la Cabana lui Nae pana la Cascada au fost aproximativ 6km parcursi in 2,5 ore.

De aici si pana la masina nu a mai fost mult. Am stat cu ochii zgaiti spre pereti. Pinii agatati de stanci nu-ti dau pace. De multe ori ne intrebam cat mai rezista pe acolo.



In jurul orei 18 am plecat spre autogara Dacos din Valcea. Schimb de adrese de mail, telefoane si invitatia valcenilor de a mai trece pe la ei. Inca mai tinem legatura, Florin ne-a ajutat cu cateva detalii pentru tura pe care am facut-o o luna mai tarziu, pe Muchia Doabrei (cum spuneam, ne-am cam indragostit de acea zona) chiar daca el si dom’ profesor nu au putut participa.

Vizitasem un munte „mic”, despre care nu gasesti prea multe dar care asteapta sa fie descoperit.

Olga si Andrei

6 comentarii:

  1. Foarte tare jurnalul. Ma bucur cand se descopera zone noi din Carpatii nostri.

    Sanatate maxima!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ti-am inspectat blogul si cu alte ocazii si trebuie sa scrii mai des! :D
    Mai ales ca faci niste fotografii exceptionale ai putea sa le insostesti de mici povestioare, franturi de ture, exact asa cum ai povesti cuiva care te-ar intreba ce si cum.

    p.s. mi-a placut tura asta si cand am facut-o eu si cand am citit jurnalul tau.

    RăspundețiȘtergere
  3. Va multumesc pentru vizite si aprecieri :)
    Din pacate scriem cam rar, si de aceea intru la fel de rar sa vad ce se mai intampla.
    Claudia, pe picasa mai dau ceva explicatii, dar cum iti povesteam in Pirahna, timpul e iute...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ceeee munti frumosi si salbatici. Am ajuns si eu in toamna anului trecut in vecinii Latoritei si pe langa Piatra Tarnovului. Acum imi doresc sa vad si ce-ati vazut voi, ca sa am si partea mea de poveste :).

    RăspundețiȘtergere