Pe 4.06.2011 facusem in echipa mai extinsa (+ Georgiana) Culmea Bratocea - Ciucas. Andreea si-a dorit sa mai mearga cu noi pe munte, asa ca am hotarat sa facem acum partea de est a Ciucasului, Culmea Gropsoarele - Zaganu. Traseul propus: din DN1A urmam drumul forestier ce duce la poiana Islaz, apoi spre est pana la stana din Zaganu, Culmea Gropsoarele-Zaganu si coborare pe la Muntele Rosu.
In jurul orei 9 lasam masina in dreptul barierei de unde incepe forestierul si pornim spre Islaz.
Vremea era de partea noastra, soare si cer senin, nu se anuntau tulburari. Dupa aproximativ o ora de mers lejer, povesti si glume, ajungem in poiana de unde putem admira in toata maretia ei Culmea Gropsoarele - Zaganu.
De la intrarea in poiana mergem spre NE pentru a intra pe drumul ce duce la Stana din Zaganu. Drumul este bine conturat, n-ai cum sa-l ratezi... decat daca stai la taclale si nu esti atent la drum.
Si noi bine-nteles ca am tinut NV pana ne-am dat seama ca nu ne-am dat seama ca am tinut firul vaii si nu drumul forestier. Nimeni nu avea chef de intors, firul vaii era destul de bine conturat, asa ca am ales varianta de a urca pe vale, ca doar ne-o scoate ea undeva. Pe harta printata nu am reusit sa identificam numele vaii, dar am vazut unde urma sa iesim in creasta. Andreea era pe la inceputul drumetiilor ei mai “serioase” asa ca a trebuit sa ne creada pe cuvant ca “totul va fi ok”.
Din momentul in care s-a stabilit ca urcam pe acea vale (sau pe langa), am inceput sa cautam in stanga sau dreapta o iesire pe un eventual picior, pentru a vedea cum stam. In partea stanga urcusul parea ceva mai lejer, se vedea si un luminis, asa ca da-i la deal.
Sus... dezamagire, se deschidea o prapastie frumusica. In fata se vedea Cabana Muntele Rosu. Scotand harta si analizand datele ne-am dat seama ca suntem pe Piscul Gropsoarele, un picior ce urca spre Vf. Gropsoarele.
Analizam, dam cu parerea si pornim sa urcam pe el o bucata de drum, prin vegetatie din abundenta. Poteci de animale erau destule, mai mult sau mai putin vizibile, asa ca dadeam dintr-una in alta pentru a mai capata ceva lejeritate la mers. Si am tot mers pana urcusul pe picior a devenit un pic cam nesigur, stancile incepand sa-si faca aparitia, deci si portiunile mai expuse. Am trecut din nou spre vale deoarece acolo parea mai digerabil. In dreapta se observau deja Coltii de pe Culmea Zaganu asa ca am pornit spre E, NE pentru a atinge din nou firul vaii, pe niste poteci inguste de animale.
Inclinatia era destul de consistenta si cu greu gaseai poteca printre smocurile de iarba de pe care iti fugeau picioarele.
Ajunsi pe firul vaii, dupa ce am (mai) urcat putin, peisajul a inceput sa se schimbe. Ne-am facut cu greu drum printre brazii foarte desi, pasind pe un strat gros format dintr-un mix de ace, crengi, pietre si pamant. La tot pasul ne asteptau zgarieturi de crengi si picioare care alunecau prin acel mix imposibil. Am abordat si tactica patru labe, mersul piticului, numai taras-culcat n-am fost nevoiti sa facem. Saraca Andreea, venise la un traseu frumos pe Creasta Ciucasului si facea cunostinta cu o vale mai putin neprimitoare. Am dat si de cateva urme de urs, ma uitam cu Olga la ele dar nu i le aratam Andreei ca sa nu o panicam mai tare. Dupa urme a urmat si un marait suparat a lui mos-martin undeva mai la distanta, urmat de trosnetul unor crengi mai groase. Partea asta a fost haioasa deoarece toti trei ne-am facut ca nu am auzit (eu si Olga pentru a evita o eventuala panica) dar cand am ajuns sus fiecare a aflat ca si ceilalti doi auzisera.
Intr-un final (care parea ca nu se mai iveste) am ajuns plini de zgarieturi intr-o portiune luminoasa cu flori multe si iarba inalta ne mai relaxam putin si ne spunem “hai ca e frumos, a meritat sa ratacim poteca”. Stam in iarba si privim spre Cheia si mai departe spre Grohotisului.
Ne bucuram de intalnirea cu Bulbuci (Trollius europaeus)
Luceferi (Scorzonera Rosea)
Stejarel sau Soparlita (Veronica Chamaedrys)
si cu Fluturele Ochi de paun de zi (Inachis Io).
In dreapta se inaltau Peretii Zaganului
care ne-au salutat cu manunchiuri de Flori-de-Colt.
Dupa un mic urcus prin acea poiana valea se ingusteaza foarte mult. Mai trecem un prag sau doua putin inalte, cataram putin pe niste stanci, ajungem in partea finala a vaii, o frumoasa poiana plina de flori, unde ne-am putut odihni si privi in tihna frumusetile Ciucasului.
Se vedeau grupuri de oameni pe Gropsoarele,
deci drumul de creasta nu era departe. Si chiar nu era decat la 10m mai sus, dupa cum aveam sa constatam. Valea ne-a scos chiar in saua dintre Zaganu si Gropsoarele, langa stalpul indicator (aprox. 1800m).
Relaxare, de acum ne putem bucura de vremea frumoasa si maretia Ciucasului fara a mai avea parte de julituri, zgarieturi si injuraturi murmurate printre dinti.
Exact langa stalpul indicator, la jumatate de metru de poteca am intalnit alte doua flori-de-colt. Declaram recreatia mare in jur de ora 14, constatand ca aveam timp berechet. Leneveala in iarba si sedinta foto cu flori-de-colt.
Erau multi turisti in Ciucas in acea zi, asa ca ne-am gasit de lucru: hai sa vedem cine observa florile-de-colt si ce reactie are. Din 40-50 de persoane daca au observat-o 5-6 care s-au bucurat si au facut multe poze.
Dupa o ora de odihna am pornit in pas de voie spre Gropsoarele (1883m), apoi pe Muntele Rosu pana la Cabana Silva.
Ne tot intrebam daca mai vine Andreea cu noi pe munte... (post-factum spun ca am mai batut carari impreuna)
Ca orice experienta a meritat sa fie traita, sa ratacim putin prin Ciucas, altfel nu cred ca ajungeam pe acea vale salbatica si poate ca nu ne venea ideea sa incercam pe viitor si Valea Paraului Alb.
Harta aproximativa:
Olga si Andrei
Mai multe fotografii: https://picasaweb.google.com/107989980048336381597/CiucasValeaIzvorulLuiCarstoceaGropsoareleMunteleRosu09072011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu