6-8.08.2010
Vineri seara campare in Plaiul Foii.
Sambata:
Plaiul Foii – Refugiul Spirla (BR)
http://www.carpati.org/trasee_muntii/piatra_craiului/cabana_plaiul_foii-5/spre/refugiul_spirla-12/3.html
Refugiul Spirla – Vf. La Om (Piscul Baciului) (BR)
http://www.carpati.org/trasee_muntii/piatra_craiului/refugiul_spirla-12/spre/varful_la_om-13/18.html
Vf. La Om – Vf. Ascutit (PR)
http://www.carpati.org/trasee_muntii/piatra_craiului/varful_la_om-13/spre/varful_ascutit-29/61.html
Vf. Ascutit – Cabana Curmatura (TA)
http://www.carpati.org/trasee_muntii/piatra_craiului/varful_ascutit-29/spre/cabana_curmatura-4/45.html
Duminica:
Cabana Curmatura – Vf. Turnul - Saua Padinei inchise (PR)
http://www.carpati.org/trasee_muntii/piatra_craiului/cabana_curmatura-4/spre/varful_turnul-26/55.html
http://www.carpati.org/trasee_muntii/piatra_craiului/varful_turnul-26/spre/saua_padinei_inchise-24/56.html
Saua Padinei Inchise – Refugiul Diana (BA)
http://www.carpati.org/trasee_muntii/piatra_craiului/saua_padinei_inchise-24/spre/refugiul_diana-23/34.html
Refugiul Diana – Plaiul Foii (TG)
http://www.carpati.org/trasee_muntii/piatra_craiului/refugiul_diana-23/spre/cabana_plaiul_foii-5/43.html
Drumul nu era pentru mine premiera. Dar, cum ultima data trecusem pe acolo acum 17 ani, multe amanunte intrasera la sectiunea “clasificat”.
Initial, planuiseram sa urcam de vineri la Spirla – sa avem confortul timpului, insa, cum tot bucuresteanul isi programase iesirea pe DN1 in acel weekend, am ajuns dupa ora 22 in Plaiul Foii asa ca am innoptat “loco”. Iar varianta s-a dovedit de bun augur, pentru ca locul a fost super, vecinii de asemenea, am avut muzica la chitara, un foc mic pentru gatit carnea de la pachet si bere rece – se impunea pentru intregirea decorului si a atmosferei. Si ce a fost cu adevarat pozitiv, nu s-a lasat cu betii si scandal in zona..
Ne-au trecut ceva ganduri de schimbari in plan dupa miezul noptii; se lumina ca ziua de la fulgere si a turnat cu galeata pana spre zori. Ne intristam la idea ca va trebui sa refacem traseul a doua zi undeva spre grohotis pe sub creasta dar dimineata a venit cu doua vesti, una buna: se oprise ploaia si a doua nu prea: creasta ramasese in ceata. In situatia data, am plecat in traseu cu gandul sa facem Grohotisul sau sa incercam lanturile.
Ne facem inviorarea alaturi de riverani.
Si luam colbul in bocanci, odata intrati in traseu stiam ca ne asteapta o zi lunga. Pe mine ma colinda intrebarea cum sa fac fotografii si sa admir peisajul fara sa las impresia ca trag de timp.
Pentru asa ora matinala era destula agitatie: cei multi care plecau in traseu, unii care reeditau gratarul si tapinarii care taiau la greu padurea – sambata este zi normala de lucru pentru ei.
La un moment dat drumul pt masini era blocat de utilajele care lucrau din greu. Continuam sa inaintam pe drumul forestier - BR pana la momentul in care acesta se cam rupe, iar de aici pendulam de pe o margine pe alta…
La un moment dat viram dreapta si urcam destul de abrupt prin padure – din fericire, nu prea mult. Ei si iata-ne ajunsi la Spirla, cel pe care eu il stiam altfel decat in fotografiile vazute in ultimul timp (adica ceva ani). Varianta de atunci diferea de cea actuala: nu era atat de mic, nici asa rotund si sigur avea structura de lemn.
Fara sa exagerez, va spun ca era si ceva mai primitor.
Facem binemeritata pauza de masa si socializam – era destula lume ce avea ca destinatie lanturile. Urmeaza si schimbul de fotografii : adica noi va facem voua si voi noua fara sa perturbam unii altora peisajul.
Plecam destul de repede, chiuiala in exces si forfota celor care veneau si plecau ne indemnau sa cautam spatii mai rarefiate – mizam pe zona libera dinspre lanturi.
Mare grija cand plecati din Spirla sa aveti apa suficienta, in functie de timpul pe care aveti de gand sa-l petreceti sus, deoarece apa in creasta este mai rara decat florile de colt si caprele negre.
Citez din documente: “Traseu de abrupt, dificil. Nerecomandat pe timp nefavorabil. Este total lipsit de apa. Traseul a fost marcat pentru prima oara de F. Deubel in 1887, fiind cel mai vechi traseu marcat din tara si considerat, inca de pe atunci, ca fiind cel mai dificil traseu din Carpatii Romanesti.”
Cu alte cuvinte ar fi pacat sa-l ratati la urcare daca ati ajuns in Piatra Craiului si aveti conditia fizica necesara. Oricum, data fiind portiunea cu „lanturi”, pare mult mai dificil la coborare. Drumul continua destul de indraznet dar abordabil avand in vedere ca ne indreptam spre poalele crestelor si iesirea din zona impadurita. Dupa putin timp, in care incepe sa se observe trecerea spre piatra si grohtis, ajungem la o bifurcatie: in dreapta Tamasul iar in stanga drumul nostru spre lanturi.
Betele incep sa devina incomode (am folosit doar unul strans cand am ajuns in creasta) deoarece drumul traverseaza zona de grohotis.
Printre jnepenis si brazi zarim Zaplazul, ceea ce insemna ca ne apropiem de punctul forte al traseului: lanturile.
Acum, ca padurea s-a rarit, florile sunt din ce in ce mai prezente.
Ajungem la o noua intersectie unde spre dreapta se face legatura cu Umerii Pietrei Craiului si Tamasel iar spre stanga continua drumul nostru spre creasta prin lanturi (Drumul lui Deubel: ”aici traseul poartă numele de Drumul lui Deubel, denumire ce datează de pe la sfîrşitul secolului trecut ‚1886-1887, cînd animatorul şi deschizătorul de drumuri de munte braşovean Friederich Deubel l-a trasat, aşa cum a trasat şi Drumul Deubel de pe muntele Bucşoiu, din Bucegi.” I. Dunareanu).
Trecem chiar pe langa Zaplaz,
urcam o portiune abrupta si ajungem la intrarea pe lanturi - era ceva lume stransa: unii ii asteptau pe cei care coborau, altii stateau la regrupare cu cei care veneau de jos.
Treseul este spectaculos si numai bun pentru infuzie de adrenalina. Hornul e destul de abrupt si cateodata umed. Ajutati de bafta, am prins un loc liber la urcat si ne-am bagat, avand grija ca pe parcurs sa lasam ceva spatiu intre noi si cei din fata (nu de alta, dar mai cad pietre).
Imediat ajungem sa vedem Zaplazul din alt unghi.
Ne continuam drumul deseori prin ceata, multa umezeala, dar atunci cand se mai limpezea, imaginile erau de vis.
Ne intalnim cu drumeti care coborau si, la scurtul schimb de politeturi, aflam ca pe la ultimul lant trecem de nori si este senin. Asta ne-a dat curaj si sperante ca vom ajunge neudati la Curmatura. Eu eram cu ochii dupa caprite (negre) dar cred ca le deranja prea mult zgomotul de sambata asa ca nu am vazut neam de capra in aceasta tura. Dar nu-i bai, aveam moralul remontat asa ca urcam.
Cum se intampla pe drumurile circulate in zilele de sambata, aveam mereu pe urme un grup mai galagios insa asta e… toti eram musafiri acolo, deci toti eram egali.
Rocile calcaroase daruisera destui bolovani potecii, lucru care impunea multa grija in unele locuri la prize, altfel riscai sa contribui la consolidarea grohotisului.
Insa, cu toate asperitatile, traseul continua sa fie super asa ca ma voi repeta: daca vizitati Craiului fara sa treceti pe la “lanturi” pierdeti unul din marile lui daruri. (ma refer strict la traseele marcate).
Ca de obicei, ma opream la fiecare floare si la fiecare zona ce-mi “spunea” ceva, si tot ca de obicei, omul cerebral (domnul Florin) imi aducea aminte ca avem drum lung in fata si nu e de joaca (avea dreptate… dar ii urmam rar indemnul).
Ajungem intr-un locsor cu deschidere super unde se impunea o pauza. Bagam ceva dulce, un strop pentru hidratare si un tur de orizont - atat cat permitea ceata.
Suntem ajunsi de grupul din urma noastra si ne alegem cu o fotografie in doi,
Si o luam din loc printre flori, pietre si lanturi.
Traseul se termina in fata unei placi fixate pe peretele din dreapta - chiar la iesirea spre Saua Grindului
placa nu a fost demontata pana acum, cred eu, deoarece este un omagiu pentru cei care au pus-o nicidecum pentru cei carora le este dedicata (parere strict personala).
Previziunile meteo s-au implinit, soarele ne astepta dar numai in partea dreapta cum mergeam spre Ascutit… jos in stanga, drumul spre Plaiul Foii si fascinantele vai fiind in nori. Facem si aici o pauza de masa si de admirat imprejurimile. Chiar daca batea vantul daduseram de soare si totul comutase in placut. Cei care au ajuns imediat dupa noi au ocupat refugiul (nu era nici ora 16) si s-au intins prin zona.
Dupa ce am terminat cu masa (de fapt gustare, noi speram sa mai prindem un popas pana la Curmatura…ceea ce nu s-a intamplat) am facut ceva fotografii si am pornit spre Vf. La Om.
Se vedea toata creasta super, de la nord la sud, aparea ca o linie de demarcatie intre vest si est.
Ajungem repede si la Vf. La Om sau Piscul Baciului (2238 m alt.), cel mai inalt punct al Pietrei Craiului dar si cel mai populat la acea ora. Lume, tricouri la uscat, povesti si tot ce-ti poate oferi un varf important sambata la amiaza. Inspre nord traseul se arata destul de gol ceea ce nu putea decat sa ne bucure. Facem fotografia de varf
Si dam roata ochilor de jur – imprejur:
Sud:
Nord:
Apoi ne indreptam spre Caldarea Ocolita.
Dar hai la drum ca aveam de strabatut varfurile din grupul Claile Pietrei Craiului: „Claia Căldării Ocolite (2 204 m alt.) şi Vf. Sbirii (2 220 m alt.). Cea de-a doua probă se desfăşoară în zona Ţimbalelor, unde vom urca şi coborî în ordine: Vf. Ţimbalul Mic (2231 m alt.) - Şaua Văii Podurilor (2189 m alt.) - Vîrful dintre Ţimbale (2170 m alt.) - Şaua Călineţului (2 090 m alt.) - Vf. Ţimbalul Mare (2 177 m alt.)” I. Dunareanu.
Cei de pe Vf. La Om pareau acum niste furnicute
Drumul de creasta pana la Ascutit nu este chiar „bulevard” si te supune la incercari de catarare sau iti testeaza raul de inaltime. Dar totul decurge bine si vremea era frumoasa - chiar daca dinspre est se ridicau niste nori grei de ploaie. Conform uzantelor eu ma opream des pentru fotografii si, la fel de natural, Florin se intorcea si ma zorea (pe buna dreptate).
Iata si celebrele garofite ale pietrei-craiului
Despre care spunea I. Dunareanu in Muntii Nostri: ”In fruntea listei elementelor de floră declarate monumente ale naturii de pe teritoriul Pietrei Craiului va trebui să aşezăm acea rarisimă specie de garofiţă care a primit denumirea de garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus callizonus), prezentă exclusiv în spaţiul geografic al masivului”.
Pentru ca timpul nu poate fi oprit, soarele incepuse sa dea semne ca el va merge la somn in curand iar noi ar trebui sa grabim pasii daca vrem sa ajungem macar la Ascutit pe lumina. In continuare am avut ca tovarasi de drum norii si ceata – insa nu ne deranja mai ales ca era relativ senin si nu plouase.
Vedem, in sfarsit, Vf. Ascutit in zare marcat de refugiul cu acelasi nume; asa ca hai repede, doar nu mai e mult.
Saua Calinetului - daca nu ma insel, si Vf. Timbalul Mare
Ajungem imediat la Vf. Ascutit. Unde era deja un cort pus in spatele refugiului iar in interiorul refugiului ... alt cort montat la nivelul superior de catre o pereche cu care am intrat putin in vorba si care ne-a facut o fotografie.
Grabim coborarea la Curmatura urmand TA. Ne asteapta un grohotis nu tocmai prietenos mai ales cand il parcurgi la lumina frontalelor, dar gandul ca vom da de apa (pe care o terminaseram cu cateva ore in urma) si vom ajunge la sfarsitul drumului din acea zi, ne impingea de la spate.
Cu 5 minute inainte de cabana intalnim un izvor captat. Facem pauza de hidratare mult asteptata si bem apa pe saturate - parca veneam din desert. La cabana am ajuns in jurul orei 22,45 la momentul optim de achizitionat doua cani de vin fiert – asortate de minune cu slana, branza de burduf si usturoi, toate cumparate din Zarnesti.
Dupa ce ne-am dat de reveneala am cautat un loc de cort (la lumina frontalelor) in tarcul amenajat pentru campare, dar mare lucru nu am gasit asa ca ne-am multumit sa dormim mai in vale si cu un delusor la picioare ca sa nu ne pravalim de tot. Langa noi era aprins un foc mai maricel si se statea la povesti, muzica de fundal fiind din Jesus Christ Superstar, „What's the buzz?/Tell me what's a-happening” etc... Am avut noroc pt ca imediat dupa ce am instalat cortul si ne-am echipat de somn a inceput sa ploua marunt si nu foarte tare. Somnul a venit rapid, nu foarte odihnitor insa folositor.
Dimineata, la opt si ceva, s-a dat trezirea urmata de echipare, strangerea cortului si urcat la mese pt gustarea de dimineata. Toata lumea facuse ochi, se statea la mancat si povesti. Iar pe noi ne asteptau Saua Padinei Inchise – Diana - Plaiul Foii. Mi-am luat angajamentul, in fata lui Florin, ca nu voi mai pierde timpul pe drum... dar credea cineva asta? Ei, si cum ma mai invarteam pe acolo, am ochit un personagiu care m-a intrigat – imi parea cunoscut dar nu stiam de unde sa-l iau. Cred ca a fost un sentiment reciproc deoarece privirile ni s-au intersectat de cateva ori.. L-am urmarit cand a coborat la cort si tot misterul s-a risipit: ca prin minune a aparut un basc verde astfel incat am concluzionat ca nu poate fi decat domnul Oleg. Nu am mai apucat sa-l salut deoarece a plecat iute in traseu. Am luat legatura cu dansul dupa ce am ajuns, ne-am recunoscut unul pe celalalt si am aflat ca plecase tot spre Turnu - Saua Padinei Inchise iar apoi Ascutit. In timp ce scriu la jurnal imi dau seama ca e posibil sa ne calcam pe urme si prin Fagaras si atunci poate ne vom reinltalni sau daca nu, macar ne vom saluta telefonic de unde ne permite semnalul.
Cum spuneam, la drum ca ne asteapta si azi ceva carari de batut doar tura era abia la jumatatea ei.
Apucam pe PR pana la Varful Turnu, nu drumul direct care urmeaza Banda Albastra. In poteca multime de copaci cazuti dar si flori de toate culorile.
Ce ar fi Craii fara gohotis si lanturi?
Pana la urma, in asta consta frumusetea, nu ai timp sa te plictisesti de drum lejer.
„Amenintasem” anterior ca jurnalele vor fi din ce in ce mai lungi, insa sper sa nu exagerez.
Prin norii diminetii ajungem la Vf. Turnu sau Turnu Pietrei Craiului (1911 m)
Cand sa parasim varful spre Padina Inchisa, Florin ma cheama incet si ma avertizeaza sa-mi pregatasc camera. Am crezut ca este vorba despre o capra neagra si am mers foarte incet spre el care era cu ochii fix pe ceea ce vazuse. Unde e? Ce e? Uite, un porumbel!
Am presupus ca este dezorientat din cauza vremii. Deranjat, si-a luat zborul insa nu s-a indepartat prea mult, a dat 2-3 tururi si s-a asezat undeva mai jos. I-am dorit sa scape din ghearele rapitoarelor.
In continuare poteca merge spre stanga pe sub creasta si ocoleste Varful Padina Inchisa trecand prin poienite pline de viata.
Din saua Padinei Inchise (1935 m) drumul coboara abrupt spre dreapta. Cat despre peisaj, lasam ceata la o parte si tacem, muti de admiratie.
Ajungem la Izvorul de la Gavan, „care prin altitudinea sa (1 880 m) este al doilea ca înălţime în cuprinsul masivului (cel mai înalt fiind izvorul amenajat la baza Poienii Închise, din abruptul apusean al Padinei Lăncii, aflat la 1 950 m alt.)” I. Dunareanu. E de la sine inteles ca facem popas, ne reincarcam bateriile cu apa rece si proaspata, dar scrutam si traseul din priviri: ne astepta un splendid grohotis marginit de pereti impunatori..
Asadar, de aici incepe o coborare destul de abrupta pe grohotis, insa peisajul compenseaza cu darnicie: varfuri crestate si abrupte, pe alocuri tapsane inverzite, jnepenis si miros de capre (Orga Mare a Pietrei Craiului). Atentie mare la pietre.
Era cat pe ce sa bifez o intalnire directa cu un bolovanas apreciabil (cam de marimea capului meu) desprins din greseala de cineva care era cu 20-30 metri mai sus. M-am intors, l-am urmarit si am avut norocul ca s-a oprit la ultima intalnire cu pamantul - undeva la nivelul ochilor, chiar inainte ca eu sa trebuiasca sa aleg in ce parte ma indrept. Nu m-am lasat impresionat prea mult de eveniment, locurile pe care le vizitam erau atat de marete si uimitoare incat, deseori, te simteai redus la micimea unei furnici.
Diana, Diana, unde esti Diana cea des recladita si tare dorita?
Dorinta ni s-a implinit, ajungem si la Diana (aceasta parte a jurnalului o scriu pentru a doua oara deoarece dupa un restart am constatat ca nu salvasem tot..), eram cam 10 persoane in zona si cu unele ne mai intalniseram pe parcurs. Urmeaza pauza de masa binemeritata, ceva pareri si povesti. Interiorul arata mult mai bine decat restul
Dupa o pauza de mai bine de jumatate de ora plecam spre Plaiul Foii urmand TG. Drumul este destul de abrupt si nu foarte spectaculos (parerea mea), dar trebuie sa ai genunchi de rezerva pentru el.
Spre sfarsitul traseului dam de o poiana larga si primitoare, unde nu stationam - norii se tineau scai de noi in timp ce creasta Craiului parea tivita cu negru la acea ora. Asa ca o salutam, promitem o revenire cat de curand si grabim pasul spre Plai.
Pe drum urmeaza nelipsita harjoneala cu dulaii de stana, unii cu jujeu, altii fara (majoritatea). Cand s-a ingrosat gluma si ne-au inconjurati cinci, urmati de aproape de alti doi, am scos fluierele din dotare si dupa primul suierat a aparut (ca spiritul din lampa) un cioban care ne-a sfatuit sa dam fara mila in ei... dar noi adoptaseram tactica arici folosind betele din dotare .
Parasim padurea si iesim in drumul principal spre Plaiul Foii unde oile sunt la ele acasa
Dar si nesimtitii cu ATV-urile. Se straduiau sa lase cat mai mult praf in spate... ce poti face altceva cu animalele bipede decat sa le ignori atata timp cat nu au alta treaba decat sa arate altora ce trebuie facut atunci cand ai cai putere... si ma intreb...daca isi rupeau gatul incercam sa-i ajut?
Ajungem la masina la timp, norii se plictisisera de repaus si au dat drumul ploii fara sa ne intrebe daca simtim nevoia unui scurt moment de reveneala.
Acompaniati de stropi am pornit spre casa – nu inainte de-a arunca priviri spre creasta si a concluziona ca am avut parte de o tura frumoasa si o vizita reusita facuta unui munte care isi cunoaste maretia si stie sa te intampine cu tot ce are mai frumos. Accentuez faptul ca tovarasul de drum conteaza foarte mult.
In final nu pot decat sa va multumesc pentru rabdare si sa va sfatuiesc, din nou, sa alegeti acest traseu pentru o tura in Piatra Craiului. Va dorim carari cu soare si pereti uscati!
Andrei si Florin (text revizuit de Olga).
Fotografii: https://picasaweb.google.com/107989980048336381597/PiatraCraiuluiAugust2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu